Polițiștii locali din Satu Mare, dotați cu body-cam! Adio, ultraje și abuzuri
Polițiștii locali din municipiul Satu Mare vor fi dotați cu 20 de body-cam-uri, în acest sens fiind alocați deja 40.000 de lei. Mai mult se vor achiziționa și zece stații de emisie-recepție cu gps încorporat, astfel încât să se cunoască în permanență locația patrulelor de Poliție Locală.
Surse din cadrul Poliției Locale Satu Mare au precizat pentru PresaSM că fiecare polițist local va fi dotat cu sisteme de înregistrare audio-video. Astfel, se vor putea clarifica mult mai ușor acuzațiile de abuz în serviciu, dar și situațiile în care polițiștii locali sunt agresați fizic și verbal.
”Sunt cinci patrule pe schimb, respectiv avem două schimburi pe zi. Într-o patrulă avem doi oameni, asta înseamnă că avem zece oameni pe schimb, și 20 pe durata întregii zile. Personal care efectuează patrulare. Fiecare va purta în misiune câte un astfel de sistem de înregistrare audio-video. Încercăm astfel să evităm orice fel de discuții privind activitatea polițiștilor locali. Dar vom putea dovedi mult mai ușor activitatea contravențională. Mai mult, vom putea îmbunătăți și activitatea noastră”, au precizat surse din cadrul Poliției Locale pentru PresaSM.
Reamintim faptul că până în prezent în municipiul Satu Mare au fost montate 106 camere de supraveghere. Numărul acestora va fi suplimentat, administrația locală alocând suma de 50.000 de euro în acest sens.
Dotati-i cu MINTE nu cu webcam,manca-le-ati … !!!!!
View Comment