FOTO. IMPRESIONANT. Sute de copii de acasă și din diaspora, la Tabăra de creație din Negrești Oaș
Circa 640 de copii, însoțiți de părinți și bunici au trecut pragul Muzeului în Aer Liber al Țării Oașului în cursul acestei luni, participând la atelierele organizate în cadrul Taberei de Creație ”Pe ulițele satului …”, sub egida Festivalului Zestrea Oașului.
Zilnic, începând cu 29 iulie, la atelierele meșteșugărești și de creație au participat între 100 și 150 de copii, de acasă și din diaspora, dar și grupe din municipiul Satu Mare, care sub îndrumarea meșterilor populari s-au inițiat în meșteșuguri oarecum uitate, au descoperit lectura și multe jocuri interactive, s-au familiarizat cu muzica și dansul din Țara Oașului, au păstruns în tainele artelor plastice și au învățat tehnici de acordare de prim-ajutor. În total, numărul persoanelor care au trecut pragul Muzeului în Aer Liber în această perioadă a fost de 1133.
De cea mai mare participare s-a bucurat piesa de teatru ”Apolodor – un pinguin călător”, în interpretarea inedită a Trupei Ararat, eveniment la care au participat vinery, 16 august, circa 300 de persoane – copii, părinți și bunici.
Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a precizat că atelierele au constituit un punct de atracție inedit în fiecare zi atât pentru copiii negreșteni de acasă, cât și pentru cei veniți din Diaspora în această perioadă.
”Atelierele diversificate în fiecare zi au oferit șansa fiecărui copil să participe, iar scopul de a apropia copiii din Negrești-Oaș de cei din Diaspora, întorși în această perioadă acasă, a fost atins. Au fost acțiuni interactive, atractive și educative la care copiii și părinții au răspuns pozitiv”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Managerul Muzeului Țării Oașului, Anca Natalia Rusu, a declarat că evenimentul, aflat la a treia ediție, a avut mai mare succes decât anul trecut, motiv pentru care proiectul va fi continuat anii viitori.
”Am gândit ateliere de lucru interactive în cadrul cărora copiii să se inițieze în meșteșuguri uitate de mulți părinți, dar stăpânite încă de bunici. Am avut încă din prima zi foarte mulți copii în Tabără, peste 100, ceea ce a fost neașteptat pentru noi, dar am reușit să gestionăm și să suplimentăm ateliere astfel încât toți copiii să se regăsească și să se implice. Trăgând linie, putem spune că am avut o Tabără de succes, pe care o vom reedita în anii următori”, a declarat managerul Anca Natalia Rusu.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș.