FOTO. Mobilizare fantastică pentru salvarea micuțului TOMI, fiul unui pompier
Micuțul Tomi, în vârstă de zece ani, este fiul unui pompieri dedicat, care la rândul său a salvat alte vieți. Copilul a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoidă, iar tratamentul care îi poate salva viața este unul intensiv și agresiv.
SUTE de persoane s-au alăturat acestui demers, printre care și Voluntarii Olimpiști.
”Mâine, în cadrul meciului disputat de #GalbenAlbastri în etapa a doua, faza națională a Cupei României, cei care doresc să sprijine cauza micului fotbalist sătmărean, o pot face prin donații la urna amplasată de ISU SATU MARE în colaborare cu #VoluntariOlimpisti și #Olimpia MCMXXI”, este mesajul postat pe Facebook de Voluntarii Olimpisti.
„Vestea că acest copil vesel și frumos a fost diagnosticat cu o boală cruntă ne-a redus pe toți la tăcere,” este mesajul transmis de pompierii sătmăreni, cei care au dat startul unei campanii umanitare care să îl ajute pe Toni, băiatul de zece ani al unui coleg.
„Lui Tomi, băiatul în vârstă de 10 ani, al colegului nostru plt. maj. Iosif Barna, i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o excursie la Budapesta și în scurt timp i s-a pus diagnosticul: Leucemie acută limfoidă. Analizele, investigațiile de specialitate, internările și transferurile între spitale s-au derulat cu repeziciune și toate cu foarte mari costuri. Tomi a ajuns la Central Clinic a Universității din Debrecen (Ungaria) și a început de ieri un tratament intensiv și agresiv cu citostatice, care va dura 2 ani, timp în care cel puțin unul dintre părinți se va muta în Debrecen”, spun pompierii.
Cheltuielile cu investigațiile și intervențiile de specialitate, cu tratamentul (în primă fază aproximativ 32000 euro), dar și cu chiria depășesc cu mult veniturile familiei.
Pompierii sătmăreni s-au mobilizat, la fel și colegii lor din alte structuri ale MAI, iar un apel a fost lansat și către sătmăreni.
„Noi, pompierii sătmăreni ne-am mobilizat cu toții și, în zilele ce urmează, ni se vor alătura și colegi din celelalte arme din structurile județene. Le mulțumim tuturor și facem un apel către toți cei care doresc să îl ajute pe colegul nostru cu donații în bani să o facă ținând cont de faptul că într-o astfel de situație orice sumă, cât de mică, este de un real folos,” este apelul lansat de ISU Satu Mare.
Banii se pot vira în contul: RO58RZBR0000060012007755, deschis pe numele Barna Iosif, la Raiffeisen Bank Satu Mare.
Oameni buni, oameni cu bani, faceți tot posibilul și ajutați acest copil!!!!
View Comment