Proprietarul Hotelului Dacia l-a cumpărat degeaba. Întârziere de neînțeles a reabilitării
Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag a devenit proprietar al Hotelului Dacia de aproape doi ani, dar încă nu se vede niciun fel de activitate de reabilitare a monumentului istoric. În afară de niște minime lucrări de conservare, și acelea impuse timid de către reprezentanții statului român, prin Direcția Județeană de Cultură Satu Mare.
La întrebarea reporterilor PresaSM vizavi de soarta Hotelului, Dacia Zamfir Danciu, directorul Direcției Județene de Cultură, a încercat să fie diplomat, precizând că firma maghiară ar fi inițiat deja demersurile legale în vederea reabilitării.
Aceeași informație este servită publicului sătmărean de peste un an de zile. Semn că avem de-a face cu o …inducerea în eroare a opiniei publice.
”Lucrarea este una de anvergură. Este un dosar mare care trebuie pregătit pentru începerea lucrărilor. (Nimeni nu știe când sau dacă s-a început demersul în vederea reabilitării și nici când se va termina, n.red.) Noi am cerut până atunci să se facă acele lucrări de conservare, să se oprească infiltrarea apei, care distruge totul”, a precizat Zamfir Danciu.
Semnele mari de întrebare sunt cât se poate de legitime, dacă avem în vedere faptul că în urmă cu câteva luni, statul român – prin Direcția Județeană de Cultură – era informat de către reprezentanții Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag că ar fi început procedura pentru licitarea lucrărilor.
Informațiile transmise de către partea maghiară sunt cel puțin confuze și nu au acoperire în realitate.
Reamintim faptul că noul proprietar al Hotelului Dacia este firma Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag. Cei din conducerea companiei Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, cu sediul în Budapesta (Ungaria) au bătut palma cu foștii acționari ai Hotelului Dacia. Vorbim aici despre Beniamin Ţânţaş (50,5%), Felicia Piuian (36,9%) şi Silviu Valentin Sumlas (12,5%), potrivit ONRC.
Inaugurat în 1902, hotelul Dacia din Satu Mare a fost privatizat prin metoda MEBO în 1995, când foştii angajaţi au devenit acţionari. În 2007, clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri din Negreşti-Oaş – Vasile Ţânţaş, care a plătit 1,7 milioane de euro. Noul proprietar s-a angajat să o renoveze şi să o transforme într-un hotel de lux. Însă investiţiile au fost abandonate din cauza crizei.