Mega ȚEAPĂ dată de agenția de turism House of Travel din Satu Mare. ZECI de persoane înșelate, ZECI de mii de euro PAGUBĂ
Reprezentantul agenției de turism House of Travel, pe numele său Robert Tarr, a reușit ”performanța” de a țepui zeci de persoane. Oamenii și-au plătit vacanțele cu mii de euro, iar când au venit să își ridice biletele acesta a dispărut! Efectiv a închis agenția și a plecat!
Unul dintre păgubiți povestește – sub protecția anonimatului – cum a fost înșelat de către administratorul societății Robert Tarr.
”Am plătit în luna februarie suma de 1.600 de euro direct pe cardul lui Robert Tarr. Mi-a spus că dacă îi dau toți banii deodată voi beneficia de o reducere de 100 de euro. Când am venit su soțul meu să ne ridicăm biletele, acesta a spus, pur și simplu, că a uitat. Noi am crezut că glumește. Dar se pare că nu a glumit. A închis și a plecat”, a spus unul dintre păgubiți.
Mai mult, mulți dintre păgubiți s-au împăcat cu gândul că nu își vor mai recupera banii.
”Nu îmi mai fac nicio speranță. Decât să umblăm pe la poliție și prin tribunale mai bine îmi văd de treaba mea”, a spus un alt păgubit.
Lucru și mai grav, potrivit Autorității Naționale pentru Turism, Agenției House of Travel – SC AMAZING HOLIDAYS SRL – i-a fost retrasă licența de operare în data de 05.08.2016 pentru lipsa poliței de asigurare.
SC AMAZING HOLIDAYS SRL, CUI:29882826, are doi asociați: Grama Ciprian – 70% și Robert Tarr – administratorul societății – 30%.
Robert Tarr nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere. Redacția PresaSM.ro așteaptă poziția sa
Numarul lui de telefon este 0770775636
View Comment