Prognoza meteo: Când se încălzește vremea și la ce temperaturi maxime ne putem aștepta
Vremea va intra într-un proces de încălzire în următoarele două săptămâni, spun cei de la ANM. Maximele vor ajunge la 31 de grade în zona de nord-vest a țării, arată prognoza meteo, dar spre finalul lunii vom avea parte din nou de un episod mai răcoros.
Temperaturile vor începe să crească, spun meteorologii, care se așteaptă ca în următoarea perioadă maximele să ajungă la 31 de grade Celsius.
„Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel că mediile temperaturilor maxime vor porni de la 22 de grade și vor ajunge la 31 de grade, iar ale minimelor vor crește de la 10…12 grade până spre 14…16 grade. În intervalul 22…28 iulie nu vor mai fi schimbări majore sub aspect termic, doar o scădere ușoară la final,” arată prognoza meteo.
Maximele de peste 30 de grade sunt așteptate de săptămâna viitoare, mai arată prognoza meteo.
Nu vom scăpa nici de precipitații.
„Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice, cu o probabilitate mai
mare în 16 iulie și din nou în intervalul 22 – 28 iulie,” mai spun cei de la ANM.
Tot săptămâna viitoare, vineri și sâmbătă, sunt așteptate furtuni locale, atât în prima parte, cât și în a doua parte a zilelor. Cu aceste excepții, vremea se va menține frumoasă, cu un cer mai mult senin, arată meteorologii.