Şofer începător, PERICOL public pe şoselele judeţului! TREI accidente evitate într-un minut (VIDEO)
Un şofer începător (cu semnul postat pe luneta maşinii) din judeţul Satu Mare, aflat la volanul unui Wolkswagen Passat, a fost filmat pe Drumul Naţional 19 dintre Satu Mare şi Livada în timp ce, în decurs de un minut, a fost la un pas să producă trei accidente rutiere.
În primă fază, şoferul nu a ţinut cont că o altă maşină, aflată în spatele său, a vrut să depăşească, fiind la un pas să îl scoată în decor pe şoferul care s-a angrenat în depăşirea regulamentară.
Apoi, acelaşi şofer începător a depăşit în curbă, pe linia continuă, fără să aibă vizibilitatea faţă de ce vine din sens opus.
Iar ca meniul să fie complet, câteva secunde mai târziu mai face o depăşire, nu reuşeşte să depăşească la timp maşina din faţă şi îl obligă pe un alt şofer, care circula din sens opus, să tragă pe dreapta în regim de urgenţă!
„Un şofer începător nu se asigură când intră în depăşire şi aproape mă scoate de pe şosea, sau puteam face accident; Şi continuă cu un stil neadecvat de condus, mai ales pentru un începător. Şi te face să îţi pui întrebarea, „Oare ce îi învaţă pe ăştia la şcoala de şoferi (sau cum spune cineva, şcoala de permise că numai şoferi nu ies de acolo)”, scrie user-ul Merovingian56, în postarea sa din 25 iulie 2016.