OMUL de care depinde SOARTA LIDL în municipiul Satu Mare! TOTUL stă în DECIZIA lui
Întregul proiect Lidl din municipiul Satu Mare, mai exact de pe Drumul Careiului, stă în decizia unui SINGUR om! Astfel, acesta trebuie să se decidă între a înclina balanța spre cele trei parohii care își împart Biserica Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” sau spre cei din concernul Lidl.
Iar acest om este nimeni altul decât viceprimarul PNL al municipiului Satu Mare, Adrian Albu. Adică, exact persoana care a lipsit la ultima ședință a Consiliului Local și care putea tranșa această problemă luna trecută. La acea dată, în mod oficial, Adrian Albu se afla în concediu.
Dacă nu va interveni, din nou, ceva care să îl împiedice să fie prezent, pe umerii lui Adrian Albu apasă întreaga greutate a proiectului.
Calculele politice arată astfel: Din numărul total de 23 de consilieri locali, UDMR și PNL au împreună 13 consilieri (10 UDMR și 3 PNL), iar PSD (7 consilieri) și ALDE (3 consilieri) au împreună 10 consilieri.
Având în vedere că aleșii PSD și ALDE s-au ABȚINUT la ultima ședință de Consiliu Local și în sigur se vor abține din nou, pentru a trece proiectul este nevoie ca toți consilierii UDMR și PNL să voteze PENTRU proiect.
Interesant este faptul că, potrivit unor surse politice, viceprimarul PNL Doina Feher ar fi înclinat să se abțină (la rugămințile unor reprezentanți ai unui cult religios), dar a ales să meargă, totuși, pe mâna UDMR, care i-a oferit postul de viceprimar.
Una peste alta, proiectul va fi supus din nou votului Consiliului Local în ședința aferentă acestei luni. Iar Adrian Albu trebuie să decidă în funcție de doleanțele Protopopiatului Ortodox (majoritatea votanților PNL fiind ortodocși) sau de doleanțele conducerii UDMR a Primăriei Satu Mare – inițiatorul proiectului – care ia oferit și lui funcția de viceprimar.
In orice timp si loc, in orice societate respectabila la un moment a existat un personaj celebru ,,Iuda,, . Nu m-ar mira ca Adi sa ramana in urbe cu acest Supranume. Cum ar suna Albu Adrian Judas ?
View CommentFaca-se voia noastra, sa fie LIDL cu spatele pe Dunarii si 4 parcari desenate cu cruce in loc de linie alba… Amin.
View CommentIn momentul de fata, biserica este un fapt real. Sa stai cu „fundu” spre cineva care se roaga (indiferent de limba sau crez) Nu cred ca-i frumos si civilizat. ) Parerea mea este sa-si schimbe LIDL proiectul, sa nu mai fie cu „fundu” spre biserica si sa vezi ca o sa fie multumiti si popii si rabinii.
View CommentAi zis-o bine, frate. Rad de 10 min. „Lidl sa cu fundu’ la oamenii care se roaga”.Super tare.
View Comment