Avertizare de VREME REA la Satu Mare. Ce spun meteorologii
Avertizare de vreme rea la Satu Mare. Zona de nord-vest a țării se va confrunta cu fenomene meteorologie violente.
Joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp. Începând din orele serii şi până în după-amiaza zilei de vineri, 12 august, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte, cu precădere în Carpaţii Orientali.
În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în după-amiaza zilei de joi, 11 august, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35…36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Regimul termic se află în schimbare
Potrivit ANM, maximele termice vor ajunge 21…22 de grade în intervalul 11 – 13 august. Spre weekend vremea se va încălzi din nou, iar a doua săptămână de prognoză va avea un regim termic relativ constant, cu temperaturi medii diurne de aproximativ 26…27 de grade. Minimele nocturne, după 11 august vor scădea până la o valoare medie de 10 grade pe 13 august. După această dată, va avea loc o uşoară încălzire, iar în a doua săptămână de prognoză temperaturile nu vor mai avea variații importante și se vor menţine relativ constante, la valori medii regionale de 12…14 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată între 10 și 12 august, când vor fi averse pe arii extinse, izolat mai însemnate cantitativ. Apoi, vremea se va ameliora şi doar trecător vor mai fi condiții pentru ploi slabe, de scurtă durată.