Comercianții au început încă de ieri să se pregătească pentru Zilele Orașului Satu Mare. Tarabele au început să apară în zonele cu trafic restricționat, iar cei care au fost harnici și-au așteptat clienții încă de vineri dimineața.
Chiar dacă oficial, Zilele Orașului Satu Mare încep doar vineri seara, comercianții s-au pregătit din timp, unii chiar de joi seara. Pentru cei mai mulți, vineri a fost ziua ultimelor pregătiri și asta pentru că deja de dimineață așteptau să își primească clienții.
Forfotă mare a fost și în Pasajul Corneliu Coposu, acolo unde s-au pus la punct ultimele detalii pentru Târgul Meșteșugarilor. În acest an, sătmărenii vor putea vizita standurile a 50 de meșteri, din București, Suceava, Cluj-Napoca, Oradea, Bistrița, Arad, Odorheiu Secuiesc, Câmpia Turzii, Miercurea Ciuc, Ungaria, precum și din municipiul și județul Satu Mare.
Sătmărenii vor putea vedea în cele două zile demonstraţii practice meşteşugăreşti, iar printre cei își vor prezenta produsele se află și meșteri veniți pentru prima dată la Satu Mare.
Dar pentru mulți, prima oprire de Zilele Orașului va fi la stand-urile cu mâncare. Și de această dată sătmărenii pot alege între preparatele tradiționale, mici, grătare, frigărui și meniuri contemporane, fusion cuisine și produse ale bucătăriilor internaționale.
Iar pe scena principală au loc ultimele pregătiri pentru concertele anunțate în această seară.
Bună ziua!
Am și eu o întrebare,dacă mă puteți ajuta!
Mă interesează detalii despre standul cu mâncare „Mâncăruri cu tradiție din Ardeal”! Un contact sau o adresă de email, vă mulțumesc!
Bună ziua!
View CommentAm și eu o întrebare,dacă mă puteți ajuta!
Mă interesează detalii despre standul cu mâncare „Mâncăruri cu tradiție din Ardeal”! Un contact sau o adresă de email, vă mulțumesc!