Doi minori au dat dovadă de un tupeu ieșit din comun. Ziua în amiaza mare, au pătruns în scara unui bloc din municipiul Satu Mare și au furat roata unei biciclete destul de scumpe. Ghinionul micilor hoți a fost că scara blocului este supravegheată de camere video. Acum, păgubitul cere ajutorul sătmărenilor.
”Acești tineri au furat în data de 16 mai, ora 12.24, roata spate marca WTB din aluminiu de culoare neagră, dotată cu pinioane și disc frână de la o bicicleta tip mountain bike din zona Centrul Nou. Au fost surprinși de camera de supraveghere. Distribuiți vă rog”, este mesajul păgubitului.
Dacă aveți informații, sunteți rugați să sunați la Poliție. Reporterii PresaSM au reușit să afle identitatea unuia dintre minori, datele fiind comunicate Poliției.