Central Clinic Sfântul Anton a organizat astăzi un curs privat de estetică dentară, denumit: ”Fațete Dentare Condilografiate”. Cu această ocazie au fost prezenți 16 medici din Satu Mare, Cluj-Napoca, Oradea și Baia Mare. Promotorii acestui curs privat sunt dr. Cosmin Rațiu și dr. Andi Drăguș.
Prima parte a cursului – cea teoretică – s-a desfășurat astăzi, între orele 09.00 și 13.00, iar partea a doua – cea practică – a avut loc între orele 14.00 și 19.00.
”Este primul curs privat pe care noi îl inițiem în noua clinică din zona centrală a municipiului Satu Mare. Este vorba despre un curs de estetică, respectiv fațete condilografiate. Este prezent unul dintre cei mai buni esteticieni din țară, lector dr. Andi Drăguș din București. Acest curs privat este unul dintre primele pe care le-am inițiat în cadrul Clinicii Sfântul Anton. Este prima clinică privată din Satu Mare care aduce pentru medicii stomatologi practicieni din zona Ardealului aceste cursuri private, inclusiv prin ICOI. Vom avea diferite module prin care medicii vor putea să își creeze noi tehnici, inovative, care sunt prezentate în premieră pe plan mondial”, a declarat dr. Cosmin Rațiu.
Participanții au realizat șlefuirea dinților cu un set de freze
Concret, cursanții vor executa, pe fantome, șlefuirea dinților cu setul de freze dedicat conceptului. Potrivit dr. Cosmin Rațiu, cursul a mai cuprins următoarele teme: amprenta clasică vs. amprenta digitală, limitările anatomice și tehnice ale fiecărui caz, condilografia și interpretarea ei sau programarea articulatorului și parametrii necesari acesteia.