FOTO. O cățelușă dresată la Satu Mare ajută zeci de copii cu dizabilități din România
Jolene, o cățelușă dresată la Satu Mare și donată Complexului de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţi Târgu Jiu, îi ajută pe cei mici în activitățile lor terapeutice. Jolene adevenit rapid favorita copiilor de la Centru, iar terapeuții au urmat și ei cursurile pentru dresaj canin a celor de la Angel Dog Satu Mare.
Asociația Angel Dog Satu Mare ne-a obișnuit deja cu campaniile de conștientizare cu privire la beneficiile terapiilor asistate de animale. Cel mai adesea, Golden Retrieverii dresați de fundație au putut fi admirați de sătmăreni cu ocazia taberelor pentru nevăzători organizate la Satu Mare în anii precedenți.
Iar una dintre „absolventele” cursurilor Angel Dog îi ajută acum și pe micuții de la Complexul de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din Târgu Jiu. Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, Jolene este un Golden Retriever donat Centrului și care a fost dresat la Satu Mare tocmai pentru a ajuta în cadrul terapiilor asistate. Alături de Jolene, tot la Satu Mare s-au pregătit și două dintre angajatele Centrului.
Terapia asistată de Animale (TAA) este o terapie complementară care se realizează cu ajutorul handler-ului sau conductorului canin, alături de pishologi și terapeuți. Terapia asistată de animale aduce beneficii psihosociale și psihofiziologice, exact ceea ce se întâmplă și la Târgu Jiu unde Jolene a devenit rapid favorita celor care frecventează centrul. Dintre toate activitățile, copiii le preferă pe cele în care este implicată și Jolene, iar personalul care are grijă de cei mici spun că patrupedul îi ajută pe aceștia cu problemele de motricitate, logopedie și empatie.
Mai multe despre povestea lui Jolene puteți citi aici.