Abandonat de părinți la naștere, sătmăreanul Rafaelo Varga a demonstrat că în viață se pot face minuni cu puțină ambiție. Acum, Rafaelo este reporter de succes la o televiziune națională: România TV. Și nu a uitat de trecutul său, așa că a vizitat un orfelinat.
”În vizită la o casă de copii…. după 6 ani. Condițiile sunt mult mai bune acum, dar nevoia de afecțiune a rămas la fel de mare. În țara noastră sunt peste 20.000 de copii abandonați în orfelinate și alți 40.000 cu o altă măsură de instituționalizare. Mulțumesc Solomon Liliana pentru sponsorizări!”, a spus Varga Rafelo.
Destinul lui Rafaelo
Destinul este cu atât mai crunt cu cât mama lui i-a spus că nu l-a dorit. Pentru Rafael nu a contat, căci a găsit dragoste în jurul său. Cu un talent uriaș și multă dăruire a reușit să facă minuni și să le demonstreze tuturor că nimic nu este imposibil.
”Mi-a spus că am apărut din greşeală, că am fost un copil nedorit. Am simtit că trebuie să-i arăt că am apărut cu un scop, chiar dacă ea nu m-a dorit. Și că, la un moment dat, o să fie mândră de mine. Cel puţin sunt singurul din toată familia mea care am câteva clase. În familia mea nu are nimeni nicio şcoală, nu învaţă nimeni”, a declarat Rafaelo Varga.
Acum, Rafaelo Varga spune că îşi doreşte să facă două facultăţi şi să-i ajute pe cei care au rămas în casele de copii din ţară
”Simt că trebuie să fac ceva. Să mă lupt ca şi colegii mei din casele de copii să aibă măcar 10% din ce am eu. N-o să mă las la gândul că, gata, am scăpat din casa de copii. Vreau să fac Jurnalismul şi Psihologia. Două facultăţi vreau să fac. Psihologia pentru că vreau să ajut. Vreau să-i ajut pe colegii mei care se vor confrunta sau se confruntă cu ceea ce m-am confruntat şi eu. Și vreau să fac Jurnalismul pentru că e visul meu să ajung prezentator de ştiri, sau prezentator la o emisiune, sau reporter. Pas cu pas”, a mai spus Rafaelo în urmă cu câteva luni.
Cu toate că nu a avut parte de dragoste din partea mamei naturale, Rafaelo nu s-a lăsat influențat negativ, spunând că vrea o familie căreia să îi ofere toată dragostea de care el nu a avut parte.
”O să-mi iubesc copiii atât de mult! Îmi doresc să am cel puţin doi copii şi vreau să le ofer ceea ce eu nu am avut”, a concluzionat Rafaelo.