Mama unei eleve a postat pe Facebook lucrarea de protest a fiicei sale. În aproape șase pagini, tânăra de doar 17 ani și-a argumentat motivul pentru care a decis să se alăture protestului #foaiagoală și a făcut o radiografie a sistemului de educație din țară, demonstrând în același timp că stăpânește foarte bine materia la cerută de evaluatori.
O lucrare care explică motivele pentru care o adolescentă din Satu Mare s-a alăturat protestului #foaiagoală a devenit virală. Mama sătmărencei a pus întreaga lucrare pe Facebook, iar de acolo e a ajuns să fie distribuită de peste 100 de ori.
În șase pagini, care trebuiau să conțină răspunsurile la întrebările adresate de evaluatori la limba și literatura română, adolescenta a reușit nu doar să demonstreze faptul că stăpânește materia, dar și faptul că sistemul de educație din România a ajuns să ignore interesele elevilor.
Tânăra își începe lucrarea precizând că protestul nu este față de simulare în sine, și nici față de profesori sau școală.
„[…] acest protest nu este împotriva simulărilor, sau a profesorilor sau chiar a școlii, ci împotriva acestui sistem de învățământ care ne vede pe noi, elevii, doar ca pe niște numere în statisticile celor de mai sus,” spune tânăra din Satu Mare. „Toată această poveste cu simulările nu a fost decât picătura care a făcut ca paharul să dea pe dinafară: elevi, părinți, profesori care au ajuns la concluzia că e destul și că ar fi cazul ca aceste experimente făcute de MEN să înceteze. […] Scopul acestui protest este de a-i face pe cei de sus și din jurul nostru să înțeleagă că noi, elevii, avem o voce, o părere, o speranță că reforma învățământului nu se va mai face din pix, cu modificări peste noapte, cu schimbarea regulilor jocului în timpul jocului”
Sătmăreanca oferă precizările având în vedere faptul că multe voci au criticat demersul elevilor. De la profesorii care au spus că aceștia își bat joc de eforturile cadrelor didactice, la părinții care au considerat că nu elevii sunt cei care pot decide dacă protestează sau nu. Dar tânăra explică cum a ajuns singură la concluzia că dorește să participe la protest. Adolescenta precizează că simulările pun presiuni suplimentare nu doar pe elevi, care și așa se confruntă cu materii mult prea stufoase, ci și pe profesori și părinți.
Tânăra subliniază că elevul este benficiarul primar al sistemului de educație, sau cel puțin ar trebui să fie doar că, așa cum precizează eleva, prea mulți reușesc să treacă cu ușurință peste această prevedere legală.
Adolescenta explică și motivul pentru care este necesar un protest al elevilor, unul asumat chiar și în situația în care elevii au ajuns să fie „criticați, judecați și chiar badjocoriți” chiar și de către colegii lor.
„Țara asta își pierde statutul de țară democratică pe zi ce trece și odată cu asta se duce și tineretul care ar fi putut să schimbe ceva,” avertizează tânăra despre țara în care, spune ea, „lasă că ne descurcăm și așa” a devenit un motto de supraviețuire.
Așa cum adulții au ieșit în stradă împotriva ordonanțelor pe justiție, tot așa, explică sătmăreanca, elevii au reușit să găsească o formă de protest care să atragă atenția decidenților asupra faptului că sistemul trebuie să se schimbe, dar totul trebuie să înceapă de la elev.
Sătmăreanca face o pledoarie pentru un altfel de sistem, unul care îi ajută cu adevărat pe elevi să devină oamenii de mâine, cei care reprezintă viitorul țării. Își dorește un sistem care să îi ajute pe elevi să-și urmeze pasiunile și nu care, așa cum spune ea, îi obligă să caute informații și ajutor în afara unităților de învățământ.
„Am decis că țara asta poate avea un viitor mai bun, dacă luptăm pentru asta,” spune eleva. „Dacă în toate basmele binele învinge răul, atunci putem încerca și noi „
Felicitari!
View Comment