Eforturile dramatice ale unor părinți pentru salvarea copilului (13 ani), accidentat mortal la Negrești-Oaș
Familia minorului, în vârstă de 13 ani, accidentat mortal de un TIR, sâmbătă, în centrul orașului Negrești-Oaș, a trecut prin clipe cumplite. Imediat după ce a fost accidentat, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș.
Copilul a fost dus pe Secția de Terapie Intensivă, medicii opinând că sunt șanse mici de supraviețuire. S-a solicitat deplasarea la Negrești-Oaș a unei ambulanțe de Terapie Intensivă Mobilă, care să preia victima și să o transporte la un spital din Cluj-Napoca.
De asemenea, părinții au făcut un apel către toți cunoscuții să îi ajute cu un elicopter SMURD, pentru a transporta minorul la Cluj-Napoca, iar mesajul a ajuns la vârful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit informațiilor PresaSM, chiar secretarul de stat Raed Arafat s-a interesat personal de soarta copilului.
”Baiatul meu David e la terapie intensiva la negresti la spital ( acum a avut accident) Imi trebuie elicopter smurd sa il aduca la Cluj! HELP!!!!!”, a fost apelul mamei.
Din păcate, cu toate că forțele de intervenție au fost mobilizate, medicii de la Negrești-Oaș au declarat decesul minorului la scurt timp.
”Va multumesc pentru telefoane, ganduri si rugi. Din pacate baiatul meu David a murit”, a fost mesajul plin de tristețe al mamei.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, un copil de 13 ani și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut sâmbătă la Negrești-Oaș, pe strada Victoriei. Potrivit polițiștilor sătmăreni, adolescentul, din localitatea Cluj Napoca (aflat în vizită cu părinții în Negrești-Oaș), se afla pe bicicletă când a fost lovit de un conducător din Iași.
“În urma cercetării la fața locului, polițiștii rutieri negreșteni au constatat faptul că un bărbat, de 54 ani, din localitatea Mironeasa, județul Iași, conducând ansamblul de vehicule compus din cap tractor marca și semiremorca, a accidentat un minor, de 13 ani, din localitatea Cluj Napoca, care fiind lăsat nesupravegheat, circulând pe bicicletă în aceeași direcție de mers, s-a angajat la efectuarea unui viraj la stânga, fără să se asigure corespunzător”, spun polițiștii.
În urma impactului minorul a decedat iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis în acest caz.
Da ce intare au…pana la arafat magnificul. Pt un platitor oarecare de taxe, era buna si asistenta din Negresti.
View CommentOare care dintre cunoscuti avea tras in fata garajului un elicopter smurd, tocmai gata de drum si fara altceva mai hun de lucru?
View Comment