Captură impresionantă de droguri în Satu Mare. În cadrul unei acțiuni coordonate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organziate (SCCO) Satu Mare a fost identificat, pe strada Arinului din Cartierul Micro 15, un șofer care transporta sute de pastile de extasy, au aflat reporterii PresaSM.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în Maramureș a fost oprit de polițiști după ce a fost filat în trafic. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit în cadrul unei operațiuni comune a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, a Direcției de Operațiuni Speciale (DOS), la care s-a alăturat și Jandarmeria Satu Mare.
La percheziționarea autoturismului, oamenii legii ar fi găsit mii de pastile de extasy, potrivit primelor informații obținute de PresaSM.
Șoferul mașinii a fost reținut de polițiști, iar în prezent au loc cercetări la fața locului sub coordonarea unui procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cu sprijinul criminaliștilor de la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare.