DEZVĂLUIRI. CONDIȚIILE în care PAROHIA ORTODOXĂ VIII a fost de ACORD cu CONSTRUIREA Mall-ului! SPONSORIZARE de MII de euro
Firma Magnum Investiții Imobiliare din București, societatea care dorea să ridice primul mall pe Drumul Careiului din municipiului Satu Mare, a avut negocieri destul de ușoare cu reprezentanții Parohiei Ortodoxe Române VIII Satu Mare – cea care are și Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Satu Mare.
Ușoare mai ales în urma ”OBLIGAȚIILOR” asumate de dezvoltatorul imobiliar, printre care și acordarea unei sponsorizări de MII de EURO. Interesant este faptul că se folosește termenul OBLIGĂ, nu ANGAJEAZĂ în documentul parafat de către reprezentanții celor două părți.
Înțelegerea a fost parafată în anul 2007, dar proiectul nu a mai fost pus în practică. Practic, bucureștenii au cedat proiectul către cei de la New Europe Property Investments (NEPI), care acum încearcă la rândul lor să ridice un Mega Mall.
”Drept urmare, fiind totodată de acord cu construirea centrului comercial pe care Magnum îl are în dezvoltare în imediata vecinătate a Bisericii noastre, firma solicitantă a schimbului se obligă să sprijine lucrările de construcție a noii Biserici, prin: (l) Preluarea, respectiv, ridicarea și evacuarea – de la limita proprietății – a apei pluviale și apei de canalizare adus prin sistemul propriu al Bisericii până la limita celor două proprietăți, punct care va fi ulterior de societatea Magnum. (II) Se vor asigura 5 (cinci) locuri de parcare în cadrul parcării proprii centrului comercial, utilizate de deservenții de cult. (III) Se va executa iluminatul ambiental exterior in concodanță cu iluminatul întregului ansamblu (IV) Desfășurarea evenimentelor religioase în aer liber va fi facilitată cu condiția anunțării anterioare în scris a Directorului Centrului Comercial cu cel puțin două săptămâni anterior evenimentului respectiv permițând accesul în și din magazin. (V) Sponsorizarea construcției noii biserici cu echivalentul în RON a sumei de 10.000 (zece mii) Euro la cursul oficial publicat de Banca Națională a României în data efectuării sponsorizării. Întocmit astăzi 19.04.2007 în 5 exemplare originale, din care 4 s-au predat părților”, se arată în acordul dintre reprezentanții Parohiei Ortodoxe Române Satu Mare VIII, prin preot paroh Gheorghe Pop, și reprezentantul SC Magnum Investiții Imobiliare SRL, Cristian Rădulescu.
Ați întrecut măsura cu minciunile , e prea de tot ce aveți cu biserica noastră ?
View CommentEste o măsură aici și nu știm noi?! Care este măsura, stimate domn?! Este o măsură corectă ca în fața bisericii să se facă un magazin al bisericii (care stă cu spatele la lăcașul de cult), dar alții nu au voie să facă magazin nici în spate! E o măsură corectă?! E o măsură corectă când unul dintre preoți a mințit în fața unui întreg Consiliu Local?! Este corect că dvs. ne acuzați că am întrecut orice măsură, dar așa-zișii reprezentanți ai lui Dumnezeu pot să arunce cu venin și minciuni?! TOT ce am SCRIS este acoperit cu DOVEZI!!! TOT!!! Preoții pot să facă același lucru?!
View CommentCe conducere mai are si LIDL, ei nu se obliga sa sponzorizeze nimic.
View CommentFoarte trist este faptul ca in romania biserica are atâta putere… Nu inteleg ce legatura are biserica cu magazine si mall-uri… Pana la urma vom ajunge in punctul in care domnul preot ne va zice de unde sa ne cumpărăm pâinea ca doar e pâinea lui D-zeu dar locuri de munca domnul preot nu ne da sa avem si bani sa cumpăram acea paine
View CommentPnl trebuia sa isi aduca toti consilierii si astfel erau 13 voturi si trecea.
View CommentBiserica nu are ce comenta un proiect privat pe un teren privat.Preasfintia sa sa si termine betonul ce la construit (inceput)cînd va fi gata numai ei stiu ……………..
View Comment