FOTO/VIDEO. Tânăra șoferiță care a omorât patru fete, acord cu procurorii. Scapă de închisoare
Sandra Ungur, șoferita în vârstă de 22 de ani, care conducea autoturismul ce a fost lovit de tren la Jibou în luna mai a anului trecut – accident teribil în care și-au pierdut viața patru tinere studente din Maramureș, și-a recunoscut vinovăția și a încheiat cu procurorii din Jibou un acord de recunoaștere a vinovăției, pentru o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Termenul de soluționare a cauzei a fost stabilit pentru data de 23 aprilie 2019, când magistrații de la Judecătoria Jibou vor decide dacă va fi aplicată pedeapsa agreată de procurori cu Sanda Ungur.
Reamintim faptul că Sanda Ungur, în vârstă de 21 de ani, care a condus mașina lovită de tren, accident în urma căruia au murit patru fete, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Din câte se pare, tânăra nu își mai amintește nimic din ce s-a întâmplat după accident. Sanda Ungur, în vârstă de 21 de ani, nu ar fi respectat semnalele de avertizare la trecerea la nivel cu calea ferată.
Patru tinere, cu vârsta cuprinsă între 20 și 21 de ani au murit joi, 17 mai 2018, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren. Fetele se întorceau în județul Maramureș din Cluj-Napoca, unde tocmai absoviseră Universitatea Tehnică.
Mădălina Parja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere în vârstă de 20 şi 21 de ani, se întorceau împreună cu prietena loc, Sanda Ungur, de la Cluj-Napoca, unde luaseră parte la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice.
Sanda Ungur, 21 de ani, se afla la volanul autoturismului Volkswagen Golf. Autoturismul a fost spulberat în urma impactului, Mădălina, Maria, Claudia şi Sara decedând pe loc. Şoferiţa a supravieţuit ca prin minune, dar a rămas încarcerată în fiarele contorsionate. Pompierii au reuşit să o scoată din maşină, tânăra fiind transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Mădălina Parja era din satul Sat-Șugatag și studia Administrarea afacerilor-Economia Firmei, dar şi Agronomie la Universitatea din Oradea. Sara Pop era din comuna Sălsig, Maramureș și era studentă în cadrul aceluiaşi Centru Universitar, la Economia Firmei. Claudia Barboș era din Ciocotiş, absolvise Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Baia Mare şi studia Administrarea Afacerilor-Economia Firmei. Maria Şteţ era din Sat-Şugatag şi absolvise Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei, şi studia Administrarea Afacerilor-Economia Firmei.
Daca ala este un golf,eu sunt popa!!!!Si un sunt!
View CommentO pedeapsă mai mare decât cea că și-a omorât prietenele, nici nu poate primi! E pedepsită pe viață! Cumplit!
View Comment