Ziua IMNULUI, sărbătorită la Carei
Astăzi, 29 iulie 2016, de la ora 10.00 pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Carei a avut loc un scurt moment solemn, organizat de Direcția de Cultură a Municipiului Carei, cu ocazia Zilei Imnului Național al României.
Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură, a moderat evenimentul, Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural, a evocat istoricul Imnului Național, preoți din cadrul Parohiei Ortodoxe române din Carei au oficiat o slujbă de Te Deum în cinstea Zilei Imnului.
La finalul momentului, solista Denisa Vasile, membră a Ansamblului Ceatăra, a interpretat vocal Imnul Național al României, alături de cei prezenți.
Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. În varianta prescurtată imnul este intitulat Deşteaptă-te române şi conţine 4 strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet.