VIDEO. Scandal în județ din cauza camionagiilor. Se cere intervenția urgentă a autorităților
Scandal în zona comunei Homorod. Și asta după ce mai mulți localnici acuză transportatorii de lemne că nu respectă restricțiile de trafic și circulă pe drumurile comunale, pe care le distrug. La fel și casele, din cauza trepidațiilor.
Primarul comunei Homoroade, Simion Ardelean, este cel care a cerut autorităților competente să intervină de urgență pentru a se evita orice posibil conflict între localnici și transportatori.
”Transportatorii de lemne distrug drumurile comunale din Homoroade. În ciuda faptului că la intrare pe drumul comunal Homorodu de Jos – Sâi este montat un indicator care interzice accesul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 7.5 tone, transportatorii de lemne nu țin cont de acest lucru!
Din păcate, nu este un caz izolat, săptămânal ne confruntăm cu astfel de situații. Rog autoritățile județene competente să se autosesizeze!”, este apelul primarului Ardelean.