RECUNOȘTINȚĂ. Cine este asistenta exemplu de la Urgență. Primele sale declarații
Probabil cea mai sufletistă asistentă de la Spitalul Județean Satu Mare este Lia Coardoș. Asistenta medicală apreciată pentru bunul simț și atenția cu care tratează pacienții.
Lia a absolvit Școala Postliceală Sanitară de la Universitatea ”Vasile Goldiș” în anul 2003, iar în același an a fost angajată ca și asistent medical la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, secția ORL. În anul 2007 s-a transferat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
”Nu mi-am impus niciodată să vorbesc într-un anume fel cu bolnavii. Mi se pare firesc să mă adresez bolnavilor cu politețe, pe un ton civilizat și cu căldură în vorbe. Ei nu ajung la Urgențe decât în cazuri grave. Și atunci au nevoie și de o vorbă bună. Dar repet, nu mi-am impus acest lucru. Pur și simplu mă adresez natural”, a declarat Lia Coardoș pentru GNV.
Reamintim faptul că o asistentă medicală de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare a ajuns vedetă pe Facebook grație comportamentului său extraordinar față de pacienți. O sătmăreancă a pozat-o și a postat fotografia pe Facebook, impresionată de modul exemplar în care a vorbit cu bolnavii.
Pentru empatia de care a dat dovadă asistenta, sătmăreanca i-a transmis un sincer “Mulțumesc”, nu doar din partea sa, ci din partea tuturor pacienților de care s-a îngrijit.
Comportamentul asistentei a stârnit reacții printre internauți. Mulți au precizat că atitudinea este una firească, într-o țară civilizată, doar că din păcate, de prea multe ori, vizitele la Spitale sunt presărate cu experiențe negative atunci când vine vorba de interacțiunea cu cadrele medicale. Acesta a fost și motivul pentru care internauții au felicitat-o pe asistenta care, spun comentatorii, ar trebui să devină un exemplu pentru toți cei din sistemul medical.
Multumim frumos ca exista si astfel de oameni,care, delatfel, ar trebui sa fie peste tot !!
View Comment