Ministerul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș: PNL și USR promovează fake news
Senatorul sătmărean Gabriel Leș – ministrul Apărării Naționale – i-a acuzat pe liberali că nevotând proiectul bugetului de stat pe 2019, nu și-au asumat nici amendamentul care prevedea majorarea alocațiilor copiilor de la 1 martie 2019.
”Într-un demers pur demagogic, cei de la PNL s-au trezit în ultimul moment să ceară majorarea alocațiilor printr-un amendament mult discutat la Legea bugetului. Dar au făcut-o prost, pentru că nu înțeleg legile și economia: au indicat o sursă eronată pentru aceste creșteri și au greșit la calcule astfel că suma propusă era insuficientă pentru majorările cerute. Mai mult, nu au știut că Legea Bugetului alocă bani doar pentru instituții, nu și pentru drepturi ale persoanelor, cum sunt alocațiile.
Deci amendamentul lor la Legea Bugetului era inaplicabil. Guvernul PSD+ALDE a îndreptat aceste lucruri și a emis o ordonanță de urgență care a reglementat corect majorările de alocații pentru copii: 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi. Important de precizat este că PNL și USR nu au votat proiectul bugetului de stat pe 2019, implicit nici amendamentul care prevedea majorarea alocațiilor copiilor de la 1 martie 2019 și fac doar declarații populiste ieftine.
O altă hotărâre de Guvern importantă adoptată recent se referă la aprobarea schemei de minimis pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare. Se vor acorda câte 200.000 de euro pentru fiecare investiție în modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare din România! Această schemă este extrem de importantă, de exemplu, pentru dezvoltarea stațiunii Tășnad. Tot recent a fost adoptată schema de minimis Growth – programul Grădinițe sportive prin care vor fi finanțate cu maxim 500.000 de euro construirea de grădinițe sportive private”, a spus Gabriel Leș.
Din pacate persoana Gabriel Les este o gluma proasta in postura de Ministru al Apararii, la fel ca si colega sa de partid fost la Tineret si Sport.Inainte de a acuza pe altii de fake news ar trebui sa clarifice treaba cu armata.Ocupa un post pentru care „nu are argumente concrete”. Faptul ca stie sa traga dupa iepuri nu este un argument pentru a fi potrivit sa conduca armata romana!!
View CommentTu vb de fake news?
View CommentTe vă bate Dumnezeu că te-ai încărdășit cu infractorii, sa-i aperi.
Unde ți-e demnitatea frate, ai început să minți și tu ca ei.