Careienii vor SĂRBĂTORI Imnul Național la Monumentul Ostașului Român
Direcția de Cultură a Municipiului Carei organizează vineri, 29 iulie 2016, începând cu ora 10.00 pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei un moment solemn cu ocazia Zilei Imnului Național.În cadrul evenimentului va avea loc evocarea istoricului Imnului Național, o slujbă religioasă de binecuvântare a Zilei Imnului Național și intonarea imnului de către cei prezenți.
”Invităm pe această cale toți careienii pentru a cinsti Ziua Imnului Național”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Carei.
Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. În varianta prescurtată imnul este intitulat Deşteaptă-te române şi conţine 4 strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet.