FOTO. Autospeciale noi pentru SMURD Satu Mare. Mai moderne, mai puternice
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare a primit două autospeciale medicale noi-nouțe pentru SMURD. Ambulanțele sunt marca Volkswagen Transporter tip b1/b2, cu tracțiune integrală.
”Dotări noi…un real sprijin în munca de zi cu zi a salvatorilor. Luna februarie vine cu vești bune! Două autospeciale SMURD noi sunt de astăzi operative și pregătite de intervenție. Cele două ambulanțe, achiziționate de IGSU, vor deservi populația municipiilor Satu Mare și Carei”, spun pompierii sătmăreni.
Ambulanţele SMURD au fost achiziționate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”.
Prin acest program derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate.
Ambulanţă de urgență tip B2, Volkswagen Transporter T6, tracţiune 4X4.
Motor: Volkswagen; putere – 204 CP; capacitate cilindrică de 1968 cm3; norma de poluare Euro 6; cutie de viteze automată cu 7 trepte;
Destinaţie: Ambulanţa de urgență de tip B2 este destinată pentru intervenție în caz de urgenţe medicale, precum și în cazul producerii unor situații de urgență care necesită folosirea acestora.