Percheziții la Satu Mare. DIICOT a vizat cea mai mare rețea de atacuri cibernetice
Percheziții și la Satu Mare într-o amplă operațiune a DIICOT care a vizat destructurarea celei mai mari rețele prin care erau lansate atacuri cibernetice. Descinderi au avut loc în mai multe județe din țară, iar operațiunea a fost realizată cu sprinijul țărilor europene.
În urma acţiunilor desfăşurate în aprilie 2018 de către Poliţia Olandeză, împreună cu autorităţile din Marea Britanie şi coordonate de Europol, împotriva unei platformei ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii înregistraţi puteau lansa atacuri de tip DdoS (Distributed Denial of Service), au fost obţinute date cu privire la aproximativ 151.000 de utilizatori, aceasta fiind considerată cea mai mare platformă de acest tip.
Practic, DDoS-for-hire presupune că o persoană, pentru o taxă nominală, poate bloca traficul unor întregi reţele şi site-uri.
Poliţiştii români, sub coordonarea DIICOT, au făcut zece percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Prahova, Timişoara, Constanţa, Teleorman, Satu Mare şi Brăila, la adresele de reşedinţă ale unor utilizatori ai acestei platforme web şi, totodată, au fost făcute demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme de tip stresser, ce ofereau servicii ilegale, în special utilizatorilor din România.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor, care sunt în prezent sub analiza specialiștilor.
13 persoane, cetățeni români, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, au fost conduse pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (art. 365 Cod Penal), respectiv perturbarea funcţionării sistemelor informatice (art. 363 Cod Penal).
La acţiune au participat autorităţi din România, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Slovenia, Suedia, Australia, Columbia, Serbia, Elveţia, Norvegia şi Statele Unite ale Americii.