Cozile kilometrice nu au dispărut, din păcate, de pe Drumul Careiului, la intrarea în municipiul Satu Mare. Chiar dacă s-a renunțat la sistemul de dirijare al traficului cu oameni postați la ambele capete și s-a recurs la semaforizare.
Totuși, spre deosebire de Podul Decebal, acolo unde nu se lucrează azi, 24.07.2016, pe Drumul Careiului firma Tehnic Asist și-a respectat angajamentul asumat față de conducerea Primăriei Satu Mare. În ceea ce privește Drumul Careiului, lucrările vor dura încă circa DOUĂ săptămâni.
“După ce Dedeman îşi finalizează ce are de făcut în zona sensului giratoriu, vom trece la etapa următoare, care înseamnă spălătoria de lângă până la sensul giratoriu de la ieşirea din oraş. Acolo există o mică problemă, conform proiectului vor fi executate trei benzi. Noi vom încerca să lucrăm pe weekend, asta înseamnă vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi închise două benzi, se va circula numai pe una semaforizat. Luni dimineaţa va fi asfalt, circulaţia se va desfăşura pe celelalte două benzi asfaltate, iar noi vom lucra pe banda rămasă liberă”, a declarat un reprezentant al firmei Tehnic Asist.