Claudia Guţulescu, o româncă care trăieşte de mai mulţi ani în Londra, a povestit pe Facebook cum ar fi fost ameninţată, îmbrâncită şi călcată pe nervi de pasagerii nerăbdători şi needucaţi ai unei curse aeriene Timişoara-Londra.

Românca a devenit cunoscută pentru postările sale de pe Facebook în care istoriseşte diferite întâmplări legate de experienţele ei din Marea Britanie şi din România. Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, ea a povestit cum a decurs un zbor Timişoara – Londra.

Redăm mai jos postarea Claudiei Guțulescu:

„Timișoara – Londra, 10 ianuarie 2019. Avion plin. Bagaje multe.

In încercarea de a rezolva problema, însoțitoarele de zbor împing zdravăn valize de colo-colo, comunicandu-si unde și cat loc ar mai fi.

„Dacă mai vrei, mai e loc aici!”

Pasagerul de pe scaunul de sub locul indicat:

„Auzi?? Vezi ca eu am plătit la bagaj! Dacă mai e loc AICI îmi pun eu greaca! Sa fie clar! Ca de aia am plătit! Nu sa își pună alții gentile la mine în loc!!!”. Și se întoarce revoltat spre Pasagerul de lângă: „I-auzi domne’! Sa pună alții? Pai eu sunt prost??”.

Unei femei i se ia valiza și i se plasează în compartimentul de bagaje aflat la vreo trei rânduri distanta. Criza de isterie:

„Am drepturi! Am plătit! Eu vreau bagajul meu aici, nu ma luați de proasta voi pe mine!!”.

Bărbatul de lângă mine ma atenționează răstit ca nu pot sa îmi pun geanta sub scaun, ca „o sa mi-o ia! Nu e voie!”. Ii zâmbesc și ii spun ca îmi asum riscul. Pufneste nervos, trăgând sălbatic centura de siguranță, aflata oarecum la spatele meu.

Tac, îmi înghit rabufnirea în ultima secunda, închid ochii si apas play. Chris Rea. Parca e mai bine.

Aterizam. Tot avionul se îmbracă cu gecile și își ia valizele în brate cu 20 de minute înainte. O tensiune de o tai cu cuțitul. Toți așteaptă cursa nebuna a ieșirii din avion, de parca viețile lor ar fi în joc. Și, bineînțeles, toți în picioare în momentul în care trenul de aterizare atinge pista, în ciuda rugăminților însoțitorilor de zbor de a lua loc pana când avionul se oprește.

Scot valize, împart bagaje unii peste capetele altora. Măsoară cu coada ochiului oamenii din jur, încercând sa analizeze dacă ii pot „dovedi” în goana spre ieșire. Tot culoarul de mijloc e ocupat de oameni și bagaje. Ma ridic și eu, presata de colega din stânga. Când, deodată, simt o împinsatura atât de puternica încât sunt propulsata la loc în scaun. Femeia cu bagajul aflat la trei scaune distanta, încearcă sa ajungă în disperare la el.

Colegul meu de scaun se propteste zdravăn în fata ei și ii spune clar: „Nu ai unde sa treci! Așteaptă!”. Fără a se supăra prea tare, femeia ii ridica mana omului și se apleacă sa se uite pe sub ea: „acolo e bagajul meu! Hai, lasă-mă măcar sa vad…”. După care adaugă cu amaraciune „toți m-or lăsat sa trec, numai dumneata nu vrei…ca doar e loc…”.

Pleacă și colegul, pleacă și femeia și încă vreo sase rânduri din spate, în fata cărora nu am reușit sa ma bag. Ies în final pe culoar și încerc sa îmi scot valiza. Pe sub ea însă continua sa treacă oameni și nu o pot lasă jos. Stăteam cu mâinile ridicate, cu valiza deasupra capului și m-a pufnit rasul. Exclam amuzata: „asa ceva…”.