NESIMȚIRE?! Deși SALARIILE sunt DUBLE la Consiliul Județean față de BH, MM și SJ, acestea au fost MAJORATE!
Continuă marele semn de întrebare vizavi de nivelul salariilor încasate la Consiliul Județean Satu Mare. Nu doar că ele sunt mai mari de cel puțin DOUĂ ori decât cele de la Consiliul Județean Bihor, Maramureș sau Sălaj, ci fondul de salarii a fost chiar MAJORAT în luna iunie față de luna anterioară. Exact în luna în care UDMR se pregătea încă să vină la conducerea județului. Deci, aflați încă la butoane, a fost majorat fondul de salarii de către vechea conducere. Mai exact: Adrian Ștef – președinte, Rudolf Riedl – vicepreședinte, Mircea Govor – vicepreședinte suspendat.
La Consiliul Județean Satu Mare se încasează de departe cele mai mari salarii din nord-vestul țării. Asta dacă este să ne luăm după fondul de salarii și sporuri acordate în luna iunie! Practic, este de două ori mai mult decât fondul de salarii pe luna mai de la Consiliul Județean Maramureș și Consiliul Județean Sălaj, respectiv cu peste 50% mai mult decât la Consiliul Județean Bihor. Și asta în condițiile în care veniturile proprii ale județului Satu Mare sunt mai mici.
Cu toate că fondul de salarii era deja DUBLU încă din luna MAI față de Maramureș, Bihor și Sălaj, respectiv de 3.345.412 lei și sporuri de 385.755 lei, acesta s-a MAJORAT din nou în luna IUNIE. Coincidență sau nu, în ultimele zile ale vechii conduceri.
Concret, județul Satu Mare – Consiliul Județean – are venituri proprii în luna iunie de 106.994.252 lei, respectiv un fond de salarii de 4.020.670 lei, din care sporuri (pentru ce?!) 462.000 de lei.
Județul Maramureș, care are venituri proprii de 149.193.242 lei, are un fond de salarii în luna iunie de doar 2.330.270 lei, respectiv sporuri de doar 169.298 lei. Adică JUMĂTATE din fondul de salarii al Consiliului Județean Satu Mare.
Mai mult, județul Bihor a avut în luna iunie venituri proprii de 201.781.523 lei și un fond de salarii de 2.789.215 lei.
Județul Sălaj, cu venituri de 92.912.700 lei, are un fond de salarii de doar 1.839.035 lei și sporuri de 9.772 lei.
Sporuri pentru ce??? cum sa intrebi astra? Sporurile sunt acordate pentrumunca exectuata in diverse conditii mai incomode. Crezi ca angajatilor le este tot una sa stea cu atatea antene deasupra capului? cineva te intreaba pe tine cat castigi?
View Comment