Zeci de dosare penale pentru petarde în Satu Mare! Patru persoane rănite
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sprijiniți de polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, au acționat în vederea prevenirii deținerii și comercializării de obiecte pirotehnice, în special în zona piețelor din municipiul Satu Mare.
În cadrul activităților desfășurate, au fost identificate 26 de persoane cu vârste cuprinse între 11 și 63 de ani din județul Satu Mare, care aveau asupra lor, pentru uz propriu sau pentru vânzare, obiecte pirotehnice interzise la deținere și comercializare.
În toate cazurile au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 11 943 de obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, din categoria celor interzise la deținere.
Un număr de patru persoane au ajuns la spital în urma unor explozii accidentale ale unor petarde, care le-au provocat vătămări la nivelul mâinilor.
La data de 31 decembrie 2018 și 1 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către unitățile de primiri urgențe din județul Satu Mare despre faptul că 4 persoane, cu vârste cuprinse între 11 și 41 de ani, au suferit leziuni la nivelul mâinilor datorită unor petarde care au explodat accidental.
În cauze se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.