Beat mort, un tânăr a făcut prăpăd cu mașina în centrul Sătmarului
Accident rutier în centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această noapte, puțin după ora 00.00, în Piața Romană, chiar lângă sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice.
Potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanul M. Alexandru Ștefan, în vârstă de 30 de ani, pe fondul conducerii imprudente și a băuturilor alcoolice consumate în prealabil, a pierdut controlul volanului.
Ulterior, mașina a lovit o bordură, a fost proiectat într-un indicator rutier, pe care l-a spulberat și s-a oprit pe spațiul verde dintre șosea și trotuar.
La fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Locale Satu Mare, care după ce l-au sancționat pe șofer pentru distrugere, în baza Hotărârii Consiliului Local 33/2011 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice, a circulaţiei rutiere în municipiului Satu Mare.
Șoferul a fost predat unui echipaj al Poliției Rutiere Satu Mare, care a stabilit, în urma testării cu aparatul etilotest, că bărbatul avea o alcoolemie de 1,02 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost condus la Unitatea de Primire Urgențe pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.
No, de-aste or mai hi de amu înainte, de amu or începe !!!
View CommentTrebuia ca politistii locali sa-i scoata vreo doi dinti din gura,oricum de beat ce era nu-si dadea seama,dupa care direct in arestul politiei pentru ca putea dobitocul sa omoare pe cineva !!
View Comment