Primul lot de cinci ambulanțe a ajuns la Satu Mare. După instruirea echipelor medicale, acestea vor deveni operaționale.
Primul lot de 5 autospeciale Renault 4×2 tip B1-2 destinate Serviciului de Ambulanta Judetean Satu Mare au fost livrate si sunt deja garate in garajele institutiei. Ele au fost achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”-un program national amplu avand ca scop creșterea capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective.
Echipele medicale au așteptat noile ambulanțe având în vedere gradul de uzură al autospecialelor care se află în dotarea SAJ.
„Ambulantele au fost extrem de asteptate de catre echipajele medicale avand in vedere gradul de uzura al autospecialelor existente si numarul mare al kilometrilor rulati cu acestea. Este de mentionat ca 62% din parcul auto al S.A.J. Satu Mare are o varsta de peste 10 ani, iar media kilometrilor parcursi cu aceste autospeciale este de peste 500.000km. Cheltuielile cu mentinerea in stare operationala a autospecialelor reprezinta un impact financiar major pentru unitate, in conditiile in care cu toate eforturile depuse, aceste ambulante nu mai prezinta siguranta pentru interventiile de urgenta, existand permanent riscul unor defectiuni tehnice in timpul deplasarii la/de la interventie,” se arată într-un comunicat de presă al SAJ Satu Mare
Echipele de la Ambulnață vor trece printr-un program de instuire, iar odată cu încheierea asigurărilor, noile ambulanțe vor deveni operaționale.
„La nivelul conducerii S.A.J. s-a stabilit un program de instruire al medicilor si asistentilor referitor la dispozitivele si echipamentele medicale de pe noile autospeciale precum si un calendar de intocmire a formalitatilor de inmatriculare si incheiere a asigurarilor obligatorii si facultative ambulantele sa devina operationale cat mai curand,” mai arată sursa citată.