Bărbat găsit inconștient pe o șosea din comuna Botiz. Mai exact, pe strada Șiru Mare, așa-zisa centură care duce spre municipiul Satu Mare. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, care se pare că și-ar fi pierdut conștiința în urma unei crize de epilepsie, combinat cu un presupus consum excesiv de alcool.
Doar un noroc a făcut ca nicio mașină să nu dea peste bărbat. De altfel, primii oameni care l-au găsit au crezut că bărbatul a fost lovit de vreo mașină. După ce s-au apropiat au observat că acesta își revenise puțin și au chemat ambulanța.
În cădere, bărbatul a suferit mai multe escoriații, dar se pare că este în afara oricărui pericol. Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut întregul incident.