Ce spune prognoza meteo. Când scăpăm de ger și când vin ninsorile
Gerul de afară se domolește, arată prognoza meteo. Vremea va intra într-un proces ușor de încălzire dar pot să apară și primii fulgi de nea în zona municipiului, mai spun meteorologii. Șansele nu sunt foarte mari, mai menționează prognoza, având în vedere că temperaturile, în cele mai multe zone din județ, devin pozitive.
Vremea va intra de duminică într-un ușor proces de încălzire, arată prognoza meteo. Dacă azi dimineața în termometre erau -6 grade Celsius, pe parcursul zilei, maximele vor ajunge la trei grade, iar minimele nu vor mai coborî sub -1 grad Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Cu toate astea, tot duminică ar putea să apară și câțiva fulgi de nea, în zonele mai înalte.
Prima săptămână din decembrie vine cu maxime de până la șase grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul valorilor de -1 și 1 grad Celsius. În unele nopți, mercurul din termometre nici nu va coborî până la limita înghețului.
Cum va fi vremea săptămâna viitoare
Luni, maximele vor fi de 4 grade și minima de 2 grade Celsius. Meteorologii anunță precipitații, dar nu importante din punct de vedere cantitativ. Ploile vor fi de scurtă durată, în prima parte a zilei și seara.
Marți, precipitațiile vor continua la Satu Mare, tot cu averse de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 6 grade Celsius, iar cele minime între 1 și 2 grade.
Miercuri, la Satu Mare, meteorologii se așteaptă la o vreme mai mult însorită, chiar dacă minimele vor ajunge la limita înghețului. Maxima va fi de șase grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de -1 grad Celsius. Senzația de frig va fi totuși amplificată de vântul de-afară.
Joi, sătmărenii se pot aștepta la câteva averse. Maxima va fi de 5 grade Celsius, iar minima se va situa în jurul valorii de 0 grade Celsius.
Vineri, prognoza meteo arată ploi și burniță cu maxime de șase grade și minime de 0 grade.
Weekend-ul următor va fi unul predominant ploios, mai spun meteorologii.
Prognoza va fi actualizată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.