FOTO. Statuia Eroului Necunoscut, în centrul Sătmarului. Cea mai mare după 1990
PresaSM vă prezintă primele imagini cu Statuia Eroului Necunoscut, care a fost amplasată astăzi în Piața Libertății. Statuia va fi dezvelită în mod oficial sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 13.30, în cadrul manigestărilor dedicate Zilei Naționale a României.
Simbolistica monumentului este pe cât de simplă, pe atât de profundă: soldatul român stă de pază la hotare, mereu în fața politicienilor. Care nu au mereu cele mai inspirate decizii.
Soclul are înălțimea de 3 metri, iar statuia – realizată din bronz – are 2.20 metri, ansamblul monumental urmând a fi al doilea ca mărime, din municipiul Satu Mare, după cel reprezentat de Statuia Părintelui Vasile Lucaciu din parcul din Piața Libertății.
Statuia Eroului Necunoscut va fi prima statuie de mari dimensiuni construită și amplasată după 1990 în Satu Mare.
În Satu Mare, Monumentul Eroului Necunoscut a fost inaugurat la data de 1 Decembrie 1922, fiind amplasat în Piața Victoriei sau Carol I din unele descrieri (azi Piața Libertății).
Monumentul care era flancat de două tunuri, reprezenta un soldat român care îşi dezbracă tunica. Pe partea frontală a fost amplasată o plachetă înfăţişând scene de luptă, având gravate cuvintele „Mărăşeşti” (deasupra) şi „Tisa” (dedesubt), amintind două victorii ale armatei române din anul 1917, respectiv 1919. Pe partea laterală a soclului, au fost gravate versurile din poezia „Mircea şi solii” (Dimitrie Bolintineanu): ”Viitor de aur țara noastră are, Şi prevăz prin secoli a ei înălţare”.
Ansamblul statuar a fost ridicat grație contribuției financiare voluntare a cetățenilor județului care, prin donațiile lor, și-au exprimat astfel recunoștința față de cei care și-au jertfit viața pe altarul libertății naționale, fiind primul monument de pe noua graniță de vest a României.
Dumnezeu să ocrotească ostașii români, eroii neamului, și pe cei care-i cinstesc și le păstrează vie memoria!Felicitări și presasm.ro, întotdeauna ne aduceți știri proaspete.Felicitări și domnului Șichet. La mulți ani România!
View CommentSuper. Pentru asta avem bani. Pentru centenar. Pentru statui. Asa putem deveni si noi eroi.
Sper ca cei, care au murit de foame, care sunt bolnavi dar nu au bani pentru spitalizare, pot sa admira statuia, sa au lacrimi in ochi de bucurie.
View CommentStau si ma intreb daca in orasul asta toate subt la locul lor…de ne mai lipsesc statui si catarge. Ceva constructiv se poate? Ceva accesare de fonduri? Sau doar cerseala pe la institutii si abonamente la revista bagate pe gat elevilor?
View CommentDaca nu le place asta, sa mearga la statuia lui Petofi poate le trece murirea de foame ori vor primi bani de spitalizare
View Comment