Filmul crimei terifiante de la Orașu Nou. Ce spun procurorii sătmăreni
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului M. Nicolae., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, fapta prev. şi ped. de art.188 alin. 1 C. pen..
Față de inculpat s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, în data de 27.11.2018. În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 26.11.2018, în timp ce victima C. V. se afla la domiciliul inculpatului, situat în localitatea Oraşu Nou Vii, judeţul Satu Mare, pe fondul consumului de alcool, inculpatul M. N. i-a aplicat lovituri cu cuţitul , care au provocat decesul victimei.
Ulterior, inculpatul M.N. a decapitat cadavrul victimei. Ca urmare a probatoriului administrat, în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, condiţie prevăzută de art. 202 alin. 1 C.pr. pen.
Inculpatul Meheş Nicolae a recunoscut săvârşirea faptei.
Referatul împreună cu dosarul cauzei urmează să fie inaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Satu Mare. La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare — Serviciul de Investigaţii Criminale.