Copil de trei ani, transportat de urgență din Satu Mare cu avionul la București
Un copil de trei ani a fost transportat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, după ce a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, transportul s-a realizat cu o aeronavă Spartan.
UPDATE 10:32 Copilul în vârstă de trei ani, arsuri de gradul II
Copilul în vârstă de trei ani și 11 luni a avut arsuri de gradul II pe 30% din suprafața corpului, au confirmat medicii sătmăreni. Inițial s-a solicitat transferul cu ajutorul elicopterului SMURD dar acesta nu a putut realiza misiunea din cauza condițiilor meteo. Cum și avionul SMURD era indisponibil, s-a apelat la mijloacele de transfer ale MApN.
Potrivit medicilor, transferul copilului s-a făcut ]n conformitate cu protocolului existent care prevede transferarea copiilor cu arsuri la secția specială de la „Grigore Alexandrescu”.
La preluare, copilul era conștient și cooperant.
„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat, în dimineața zilei de marți, 27 noiembrie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Satu Mare – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a unui copil în vârstă de 3 ani și 11 luni, care a suferit arsuri în urma unui accident casnic. Misiunea s-a efectuat ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Copilul – care a fost însoțit de mama sa și a primit îngrijiri medicale, în timpul zborului, de la un echipaj SMURD și o echipă medicală a Forțelor Aeriene – a fost internat la Spitalul clinic de urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu”, din București,” spun cei de la MApN.
Aeronava, care a decolat din Baza 90 Transport Aerian marți dimineață, la ora 3.00, și s-a întors în București, cu pacientul, la ora 6.00, a fost operată de către un echipaj format din căpitan-comandorul Ovidiu Dragomir, locotenent-comandorul Alexandra Crămar și maistrul militar Ovidiu Lupu, iar echipa medicală a fost formată din maiorul doctor Daniel Nică și plutonierul major Dumitru Miu – asistent medical.
Un copil de trei ani și 11 luni a fost transportat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Copilul a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului. Este vorba despre arsuri provocate de un lichid fierbinte.
Departamentul pentru Situații de Urgență a solicitat MApN o aeronavă de tip Spartan pentru realizarea transferului, iar ordinul a fost semnat de ministrul sătmărean Gabriel Leș.
„Aeronava a preluat copilul în jurul orei 3.00 și a încheiat misiunea în această dimineață, în jurul orei 6.00. Copilul a fost transportat de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Satu Mare cu o aeronavă împreună cu mama sa și a primit îngrijiri medicale pe perioada transportului de la un echipaj medical din cadrul SMURD București. Acesta a fost dus la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din capitală,” se arată într-un comunicat al DSU.