Tânăr MAGHIAR lăsat fără MAȘINĂ în România. S-a ales și cu amendă ENORMĂ
Un tânăr din Ungaria nu va uita prea repde experiența pe care a avut-o în urmă cu două zile în România. Acesta a fost lăsat și fără autoturism, dar s-a ales și cu o amendă record.
Concret, în data de 11 iulie, orei 04.30, s-a prezentat la intrarea în ţară autoturismul marca Volkswagen Passat înmatriculat în Ungaria, condus de cetăţeanul maghiar P. Sandor, în vârstă de 32 de ani. În urma efectuării controlului vamal, pe baza analizei de risc, lucrătorii vamali aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege au descoperit ascunse şi nedeclarate în praguri şi sub bancheta autoturismului 9.400 fire ţigarete marca Rothmans cu timbru ucrainean.
Întreaga cantitate de ţigarete şi autoturismul au fost reţinute în vederea confiscării, aplicându-se, totodată, şi o amendă contravenţională în valoare de 5 000 lei, în conformitate cu prevederile art. 653, alin. 2, din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. 707/2006 (cu modificările si completările ulterioare).