MOBILIZARE. Campania unei sătmărence: haine pe copaci pentru oamenii amărâți
Sătmăreanca Larisa Mircea vine cu o propunere inedită pentru municipiul Satu Mare, dar destul de des întâlnită în alte zone ale țării. Respectiv, persoanele care pot să doneze haine groase de iarnă, atât pentru copii cât și pentru adulții fără adăpost, să le pună pe un copac, cu un mesaj că sunt pentru donat.
Campania se bucură deja de câțiva zeci de simpatizanți, iar inițiatoarea acestui demers mai așteaptă și alți voluntari. Cu atât mai mult cu cât temperaturile de afară sunt foarte scăzute.
”Mămici, de câteva zile ma tot bate gândul sa ajut și eu intr-un fel nevoiașii acestui orășel. Se face lucrarea aceasta și in alte orașe și chiar are succes. Fiecare avem acasă o geaca groasa pe care ori nu o purtam, ori o ținem degeaba prin saci depozitată. Fac eu rost de geci, atât de geci pentru copilași , dar mai ales pt oamenii străzii. Am nevoie de ajutor, câteva zeci de minute, de mămici care sa ma ajute sa le distribui. Va las o poza ca sa înțelegeți la ce ma refer”, este mesajul Larisei Mircea, postat într-un grup dedicat ”Mămicilor din Satu Mare”.
Cu ce va pot ajuta?Sunt dispusa oricand si cu orice sa va ajut!
View Comment