Comedia romantică filmată la Carei este disponibilă din acest weekend pe platforma Netflix. Pelicula a primit critici pozitive, iar cei care au vizionat filmul au fost cuceriți de castelul din Carei.
Filmul The Princess Switch este disponibil pe platforma Netflix începând cu seara zilei de vineri, iar cei care au văzut deja comedia romantică spun că este perfectă pentru a intra în atmosfera sărbătorilor.
Pelicula prezintă și castelul de la Carei, pregătit să primească oaspeții de Crăciun ai ducesei Margaret Delacourt.
Dacă unii critici au spus că filmul este în ton cu comediile de gen care apar înainte de sărbătorile de iarnă, alții au fost încântați de peisajele care apar în filme, dar și de jocul actriței Vanessa Hudgens, care joacă cele două roluri principale feminine.
La finalul filmărilor, Vanessa a povestit pe Instagram cât de mult i-a plăcut, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă, să joace rolul stăpânei unui astfel de castel.
Intriga
Scenariștii s-au bazat pe o poveste deja cunoscuta „Prinț și cerșetor” și au adaptat-o epocii cotidiene. Stacy are propria cofetărie în Chicago, când se decide să se înscrie într-un concurs care va avea loc într-o altă țară. Aici, Stacy descoperă că este copia leită a ducesei Margaret Delacourt și primește și o propunere cel puțin bizară. Cu o săptămână înainte de Crăciun, cele două schimbă roluri, iar de aici pornesc o sumedenie de întâmplări comice și romantice.
Castelele din România, tot mai prezente în filmele americane
Criticii de film s-au uitat nu doar la jocul actorilor. Ei spun că nu au fost deloc surprinși când au aflat că scenele din ficționala țară Belgravia au fost filmate în România. Castelul din Carei li s-a părut o locație perfectă pentru un film romantic, având în vedere arhitectura, dar și parcul.
Un alt film, lansat tot de Netflix și tot pentru Crăciun, A Christmas Prince, a fost filmat la Peleș.