Contract semnat pentru o nouă legătură cu Sălajul
Consiliul Județean a semnat contractul pentru reabilitarea drumului care face legătura cu Sălajul. Este vorba despre tronsonul Cehal și Camăr.
Consiliul Județean Satu Mare a anunțat semnarea contractului pentru reabilitarea a 6,4 km de drum care leagă Satu Mare de Sălaj. Valoarea contractului este de 7,3 milioane, fără TVA.
„Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a semnat astăzi contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea unei noi porțiuni de drum județean care asigură o nouă legătură rutieră între județele Satu Mare și Sălaj, respectiv între comunele Cehal și Camăr. Este vorba despre obiectivului de investiție: „Modernizarea drumului județean DJ 109 P limită cu județul Sălaj – Cehal – km 27+560-km 33+960” – LOT 3. Porțiunea de drum pentru care a fost semnat contractul are o lungime de 6,4 kilometri. Lucrarea va fi executată de o asociere de firme: Viakon Drum SRL (liderul asocierii), Alfa Rom SRL, Construcții Drumuri SA, Samcif SA și SVA Asisteh SRL. Acest proiect de investiție, în valoare de 7,3 milioane de lei fără TVA, a obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II,” se arată într-o informare a Consiliului.
Executantul are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și alte 9 luni pentru execuția lucrării.