Un ŞOFER „pilit” a „PARCAT” în şanţ. „Recompensat” cu DOSAR PENAL
La data de 09.07.2016, in jurul orelor 21:44, Poliţia oraşului Livada a fost sesizată de către Dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare despre producerea unui accident rutier pe ruta Livada-Satu Mare.
Poliţiştii sosiţi la locul indicat au identificat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers către Satu Mare un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 28 ani.
În urma testării cu aparatul alcoooltest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.