Un șofer de TIR a intrat în plin în sensul giratoriu de la Terebești. La finalul lunii trecute, un grav accident de circulație s-a petrecut tot în zona respectivă. A fost nevoie de intervenția pompierilor.
Un șofer de TIR a intrat în plin în sensul giratoriu de la Terebești. Este vorba despre același loc în care la finalul lunii trecute a mai avut loc un accident de circulație. Atunci, doi tineri au ajuns la spital tot după ce s-au lovit cu mașina de elementele din ciment ale sensului.
Din primele informații, șoferul TIR-ului nu a fost rănit. TIR-ul a fost în schimb avariat și șoferul nu mai poate continua cursa. A fost nevoie inclusiv de intervenția pompierilor. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Accidentul a fost anunțat de către alți participanți la trafic.
„Pompierii sătmăreni au intervenit ieri seară pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și sablarea carosabilului de combustibil și resturile rezultate în urma unui accident rutier produs în sensul giratoriu din localitatea Terebești. Apelul la numărul 112 a fost făcut de către un participant la trafic la ora 22:41. La fața locului a fost dislocat și un echipaj SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale în caz de necesitate, însă, din fericire, soferul tirului implicat în accident nu a fost rănit,” se arată într-o informare a pompierilor sătmăreni.
Elementele de semnalizare ar fi fost furate și nu au mai fost înlocuite. Nu sunt singurele avarii suferite de construcția din Terebești.
Construcția a costat 2.2 de milioane de lei și leagă două localități de… groapa de gunoi. Oamenii sunt revoltați și spun că banii puteau fi cheltuiți cu folos.