Se construiește la noul mall Satu Mare . Acesta va fi dotat cu cinci săli de cinema și este dezvoltat de CEETRUS (fostul Immochan). Lucrările se vor termina în august 2019, potrivit estimărilor investitorului. Investiția se ridică la 10 milioane de euro. Primarul a lăudat ideea realizării noului centru rezidențial.
O investiție de 10 milioane de euro și 300 de noi locuințe pentru sătmăreni, un adevărat orășel dezvoltat în jurul noului mall de la Satu Mare. Acestea sunt principalele coordonate ale proiectului Ceetrus, care, speră investitorii, se va finaliza în vara anului următor.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și Raluca Crișan, country lider Ceetrus Romania au participat astăzi, de la ora 11.00, la deschiderea oficială a șantierului unde va fi demarată noua investiție. Ca termen de finalizare, investitorul și-a propus data limită de august 2019, pentru centrul comercial.
În ceea ce privește cartierul rezidențial, acesta va pune la dispoziția sătmărenilor 300 de locuințe, pe o suprafață de 3 hectare.
Cartierul, dar și diversitatea ofertei, a fost lăudată de primarul municipiului. Edilul le-a răspuns și celor care se întreabă dacă Satu Mare va putea susține economic funcționarea a două mall-uri.
„De la prima întâlnire, urmăresc cu mare atenție evoluția investiției și vreau să vă spun că este foarte important pentru noi un investitor serios, și este foarte serios proiectul din Satu Mare. Este foarte important că se pune accent și pe sport și pe modalități de petrecere a timpului liber. Într-un fel, e o premieră, pentru că pe lângă investiția principală se va dezvolta și un cartier, un oraș mic. Este foarte important acest lucru, de a crea locuințe în orașul nostru. Mulți întreabă dacă orașul e pregătit pentru două mall-uri. Răspunsul l-ați primit astăzi. Un investitor nu pornește o investiției amplă fără un studiu. Răspunsul este că Satu Mare se dezvoltă,” a spus primarul.
Despre proiectul rezidențial, investitorii spun că va veni ca o extensia a mall-ului inițial.
„Am luat în calcul extensia unui pre-cartier rezidențial, în spate. Proiectul se va demara în a doua etapă de dezvoltare. Astea sunt etapele pe care le-am propus împreună cu dumneavoastră, la Satu Mare,” a spus
Liderul Ceetrus a precizat că investitorul crede în parteneriate, dar și în importanța investițiilor făcute în orașele-magnet.
„Noi credem în potențialul orașului. Banca Mondială a făcut un studiu care arată un studiu despre orașe-magnet care a arătat importanța și celorlalte orașe, nu doar a Capitalei,” a spus Raluca Crișan, country lider Ceetrus Romania.
Primarul municipiului a spus că administrația locală dovedește o mare deschidere față de investitori. Și va fi alături și de cei de la Ceetrus.
Investitorul a spus că își dorește parteneriate cu investitorii locali, pentru că își doresc proiecte de impact, care formează comunități. Astfel, investitorul promite și să se implici în proiectele culturale și de divertisment ale orașului.
„Credem în acest proiect. Ceetrus este o companie în care orașele au încredere. Aceasta este misiunea noastră”, a precizat în final reprezentantul investitorului.
Șantierul, pe care se lucrează deja de ceva vreme, a fost inaugurat vineri, în mod oficial, de investitori.
Reporterii PresaSM au aflat că la Satu Mare va ajunge CINEMAONE. Ei se vor ocupa de investiția în sălile de cinema. În ceea ce privește locurile din cele cinci săli de cinema, este vorba despre sute de locuri. Sala 1 – 230 de locuri, sala 2 – 94 de locuri, sala 3 – 169 de locuri, sala 4 – 335 de locuri și sala 5 – 230 de locuri.
Celelalte brand-uri sunt Decatlon, Takko, Deichmann, Koton, Jysk. Reporterii PresaSM au mai aflat că spațiul se va împărți în două destinații. Este vorba de una cu cinci săli de cinema. A doua este pentru cei de la Decathlon.
După ce se va construi centrul comercial (lucrări care vor dura circa un an), cei de la CEETRUS vor să mai construiască un cartier de locuințe, cu 300 de apartamente. Finalizarea întregului proiect este prevăzută pentru 2021-2022.
“Am cumpărat un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial”, susțin reprezentanții investitorului.