Satu Mare, record în agricultură. Afacerile, în topul național
Satu Mare este printre județele care se poate lăuda cu performanțe în agricultură, arată un studiu de profil realizat de cei de la KeyFins. Anul trecut, business-ul cu grâu și porumb a ajuns la cote record, spun analiștii.
Satu Mare este printre județele care se poate lăuda cu afaceri importante în agricultură. Analiza KeyFins, care măsoară producțiile de anul trecut, arată că județul nostru se află în topul național.
Potrivit datelor KeysFin, cele mai mari afaceri din agricultură sunt realizate în județele Timiș (2,85 miliarde de lei), Călărași (2,54 miliarde de lei) și Constanța (1,93 miliarde de lei). Pe locul patru se află județele Buzău și Satu Mare, cu afaceri de câte 1,6 miliarde de lei fiecare.
„Agricultura românească se află în plin proces de consolidare, dovadă că în piață au avut loc, în ultimii 2-3 ani, foarte multe fuziuni și achiziții. Sunt investitori străini, în principal, care au preluat mari suprafețe de terenuri și ferme, oferind suportul logistic care a permis dezvoltarea acestor recolte record, în ciuda problemelor cu seceta”, spun analiștii.
Topul companiilor
Topul cultivatorilor este condus de AGRO-CHIRNOGI SA, cu afaceri de 880,6 milioane de lei în 2017. Compania este urmată de PROMAT COMIMPEX SRL (541,5 milioane lei) și PLANTAGRO-COM SRL (439,7 milioane lei). Urmează apoi AGRICOST SA (359,2 milioane lei) și WINE SOLUTIONS NETWORK SRL (284,2 milioane lei).
În top 5 crescători de animale, SMITHFIELD ROMANIA SRL se află pe primul loc, cu afaceri de 920,1 milioane lei. Este urmată de TRANSAVIA SA cu 531,5 milioane lei și AGRISOL INTERNATIONAL SRL (291,5 milioane lei). Pe poziții fruntașe se află și AVICOLA BUZĂU SA (264,3 milioane lei) și AVICARVIL SRL (159,3 milioane lei), arată analiza KeyFin.
Provocări în agricultură: blocajul financiar și lipsa forței de muncă
Și agricultura, ca și alte sectoare, se confruntă cu dificultăți în găsirea forței de muncă. În lipsa angajaților, firmele mizează pe procesul de tehnologizare.
„Și în acest sector, ca și în alte domenii ale economiei, criza acută de forță de muncă își spune cuvântul. În acest context, tot mai multe firme au mizat pe soluțiile integrate, procesul de tehnologizare a agriculturii accentuându-se și mai mult”, explică analiștii.
Datele KeysFin mai arată, totodată, că sectorul agricol nu este scutit de provocări, de la accesul dificil la finanțare, la efectele blocajului financiar.
Datele Ministerului Agriculturii arată că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut. Se vor recolta între 14,5 şi 15 milioane tone. Asta comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa. Practic, România redevine cel mai mare producător din Europa. Și la orz şi orzoaică, România a avut o producție mai bună ca anul trecut.
Performențele, spun specialiștii, se datorează investițiilor mari din acest sector.