FOTO. Accident cu victimă în Micro 16, între un taximetru și un autoturism
Accident rutier cu victimă în Cartierul Micro 16, la intersecția Bulevardul Muncii cu Astronauților. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.30.
Potrivit primelor informații, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, aflat la volanul unui taximetru marca Dacia Logan, se pare că nu ar fi acordat prioritate de trecere la intersecția celor două străzi, în timp ce venea dinspre Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, intrând în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, condus aparent regulamentar de un bărbat de 42 de ani.
La fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor al celor de Serviciul Județean de Ambulanță care l-a preluat pe taximetrist, care acuza anumite dureri.
Polițiștii desfășoară cercetăril la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În funcție de diagnosticul medicilor se va încadra și fapta. Taximetristul acuză dureri, fiind supus unor investigații la Unitatea de Primire Urgențe.
Si astia cer marire de tariff… Amatori
View Comment