Povestea măcelului de la Cămârzana: polițiști și martori bătuți și electrocutați
În urmă cu câteva zile, mai exact pe data de 28 septembrie 2018, la Cămârzana a avut loc un măcel între câțiva localnici și mai mulți polițiști. Totul a început după ce doi vecini au dezgropat un conflict mai vechi.
De nervi, agresații au devenit agresori
La un moment dat, unul dintre ”combatanți” a început să împartă pumni în stânga și-n dreapta. Vecinii au sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de poliție. La un moment dat – susțin localnicii – polițiștii i-ar fi luat la întrebări pe cei agresați, iar agresorul ar fi plecat. Supărați și nervoși, și victimele inițiale și-au ieșit din minți și i-au agresat pe polițiști.
Polițiștii – la rândul lor – au sunat la Inspectoratul Județean de Poliție, de unde s-a dat ordin ca la fața locului să ajungă luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale. Atunci a început măcelul. Dacă presupușii agresori Ioan M., în vârstă de 18 de ani, și Toader O., în vârstă de 39 de ani, au reușit să fugă la o stână, la domiciu a mai rămas doar familia.
De la scandal la spital
În urma intervenției în forță a oamenilor legii, un tânăr de 15 ani a ajuns la spital cu zeci de electroșocuri, iar un bătrân, în vârstă de 71 de ani, l-a însoțit, în urma unor lovituri primite de la mascați.
A doua zi, în jurul orei 08.00, Ioan M. și Toader O. s-au predat și au ajuns direct după gratii, în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.
”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor M.I.M. şi O.T. pe o durată de 30 de zile începând cu data de 29.09.2018 până în data de 28.10.2018 inclusiv”, este decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Negrești-Oaș.
Familie: unii suspecți, alții martori
Acum, o parte dintre membrii familiei luată în forță de mascați au ajuns martorii acuzării (tânărul de 15 ani și bătrânul de 71 de ani), care ar fi dat declarații ”la cald”. Cealaltă parte (Ionuț M. și Toader O.) au ajuns să fie acuzații.
Și totul ar fi pornit de la o posibilă interpretare eronată a situației inițiale de către oamenii legii. Ce a urmat…
Contactat telefonic, Ciprian Ardelean – avocatul suspecților – a precizat că în această fază a urmăririi penale nu dorește să facă nicio precizare legată de acest caz.
oare de ce nu ma mir ??????
View CommentDar despre faptul ca polițistul agresat a stat 5 zile în spital de ce nu scrieti? Sau ca cel de-al doilea polițist era sa fie lovit cu toporul în cap nu mai contează…
View CommentImportant e ca domnii agresori trebuiau felicitati pentru comportamentul lor…într-adevăr mascații astia au fost nesimțiți,trebuiau sa meargă cu buchete de flori la agresori.
I-au felicitat judecătorii, cu 30 de zile de arest preventiv! Cât despre detaliile spuse de dvs., am tot solicitat informatii de la autoritati, dar pe degeaba. Daca ni le-ar fi furnizat, le-am fi publicat. Așa…
View CommentFelicitari RALUCA pentru comentariu !
View CommentForte slab din partea mascatilor… Ceva mai mult data viitoare daca se poate… Multumim
View Comment