FOTO/VIDEO. Concluziile polițiștilor în cazul accidentului în lanț, produs în Satu Mare
Accident în lanț în municipiul Satu Mare. Marți, în jurul orei 11.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Fabricii din municipiul Satu Mare.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 30 de ani, din comuna Halmeu, aflându-se la volanul unui autoturism nu a respectat semnificația indicatorului rutier Cedează Trecerea, pătrunzând în intersecție unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul prioritar, condus de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma impactului, primul autoturism menționat a fost proiectat în alt autoturism condus de un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, care se afla oprit pe strada Ilarie Chendi la intersecție cu strada Fabricii pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau pe drumul prioritar.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului, de 30 de ani, din comuna Halmeu, precum şi avarierea celor trei autovehicule.
Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.