Constructorul mall-ului NEPI Rockcastle are în vedere să termine lucrările până în luna noiembrie, iar inaugurarea se va face la începutul lunii decembrie. În aceste momente se lucrează intensiv la finalizarea lucrărilor de amenajare atât în interior cât și în exterior, în special parcarea.
În paralel, se finalizează și ultimele lucrări exterioare, printre care urcarea pentru parcarea supraterană, respectiv afișarea viitoarelor brand-uri pe pereții exteriori.
PresaSM a intrat în posesia listei cu brand-urile care și-au confirmat prezența în viitorul Shopping City al celor de la Nepi Rockcastle. Astfel, vorbim într-o primă fază de următoarele certitudini: Carrefour, CCC, Cineplexx, Deichmann, Douglas, Hervis, Intersport, KFC, LC Waikiki, New Yorker, Orsay, Reserved and Smyk.
În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.
Judecând după anunțurile de angajare de pe siturile de profil, și McDonnald’s vine!
View Comment@Badea Gheorghe slabe sanse!
View Comment