Rateu total! Elevii din județ rămân fără lapte, corn și mere
Licitația pentru furnizarea laptelui, cornurilor și merelor trebuie reluată din motive tehnice, independente de Consiliul Județean Satu Mare.
”Din păcate, este o problemă de birocrație. Consiliul Județean a făcut tot ce a putut pentru a duce la bun sfârșit licitația. O să reluăm întreaga procedură, care va dura circa două luni. Ne cerem scuze, dar chiar nu este vina noastră”, a spus președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.
Pentru a asigura furnizarea acestor produse în școli și grădinițe, Consiliul Județean a pregătit documentația în timp util și a organizat licitație publică transparentă în sistemul național SEAP. Deși toate documentele au fost pregătite conform cerințelor, o problemă informatică în sistemul național SEAP a cauzat necesitatea reluării procedurii.
Consiliul Județean a solicitat de îndată remedierea problemei de la autoritatea națională, pentru ca elevii și preșcolarii să beneficieze în cel mai scurt timp de aceste produse.
Oricum nu-i bun de nimic, sunt bani aruncati si bataie de joc fata de copii.
View Comment